Amplă acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru combaterea ”pirateriei” auto!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de persoane și pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto neautorizați care efectuează acest serviciu contra cost, punând în pericol integritatea fizică a pasagerilor și generând concurență neloială față de transportul autorizat.

În cursul zilei de miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe D.N. 29, în comuna Trușești, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Durnești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta efectua transport public de persoane, contra cost, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.

În interiorul autoturismului au fost identificate, în calitate de pasageri, 4 persoane.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul respectiv pentru o perioadă de 6 luni.

20 de sancțiuni într-o singură zi!     

Ca urmare a sesizărilor efectuate de cetățeni, activitățile s-au desfășurat, de această dată, pe traseul Botoșani - Albești, în intervalul orar 07:00-11:00, în vederea descurajării piraterie auto.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate 32 de autovehicule, doi dintre conducătorii auto fiind depistați în timp ce efectuau tranport neautorizat de persoane. Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare totală de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea dreptului de a utiliza autovehiculul respectiv pentru o perioadă de 6 luni de zile.

Totodată, în cadrul acțiunii au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...

Iftime a luat o decizie: ”Și eu îi strigam demisia la televizor. La mine strigam «Prostule!»”

astăzi, 07:47

În meciul cu Oţelul Galați 1-1, din etapa a 15-a a SuperLigii, suporterii FC Botoșani i-au cerut insistent demisia lui Marius Croitoru. Valeriu Iftime a recunoscut că şi el a strigat acelaÅ...

Mașină în flăcări pe o stradă din oraș, pompierii au intervenit rapid pentru a limita incendiul!

astăzi, 07:28

Un autoturism parcat pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoșani a fost cuprins de flăcări, în această dimineață. Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit la faÈ...