Amenzi de peste un milion de lei aplicate de comisarii de mediu (fotogalerie)

Pe lângă amenzi, comisarii au dat și avertismente unora dintre operatorii economici verificați.

De la începutul anului și până în prezent, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr de 237 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual de inspecții.

Dintre acestea, 12 au fost planificate, iar 225 au fost neplanificate.

Urmare a acestor inspecții, pentru neconformitățile constatate s-au stabilit în sarcina operatorilor economici măsuri cu termen în vederea remedierii acestora și s-au aplicat 100 sancțiuni principale, din care 45 de avertismente și 55 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.505.500 lei.

 

Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu din Botoșani, 24 de amenzi au fost achitate în termenul legal de 15 zile (contravenientul plătind jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege), 12 sancțiuni sunt în termen, 2 sancțiuni au fost trimise în debit către Administrația Financiară și 29 de sancțiuni sunt contestate.

S-a aplicat o sancțiuni complementară de suspendare temporară a activităţii unui operator economic, până la conformarea cu prevederile legale.






 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...