Amenzi de peste 17.000 de lei aplicate în pieţe din Corni şi Copălău

Acţiunea de sâmbătă, organizată de poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Botoşani şi Direcţiei Silvice Botoşani, precum şi un specialist al Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în pieţele din comunele Copălău şi Corni, s-a soldat cu amenzi usturătoare.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei botoşănene, acţiunea a avut drept scop verificarea respectării actelor normative din domeniul circulației animalelor, transporturilor de materiale lemnoase ori al actelor de comerț. Împreună cu lucrătorii celorlalte instituţii, poliţiştii au verificat 32 de agenţi economici şi au controlat 18 autovehicule. De asemenea, au fost legitimate 48 de persoane, 12 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice.

În urma acţiunilor desfăşurate, s-au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.240 lei şi a fost confiscată, în numerar, suma de 700 de lei, precum şi 3, 15 m.c. material lemnos (cherestea), în valoare de 2.205 lei.

Citiţi şi: Controale efectuate de D.S.V.S.A Botosani in mai multe zone ale judetului! Primele amenzi date pentru vanzarea porcilor! FOTO, VIDEO 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...