Amendă de 50.000 de lei pentru un operator economic din Botoșani, aplicată de Garda de Mediu

Amendă de 50.000 de lei pentru un operator economic din Botoșani, aplicată de Garda de Mediu

Un operator economic din județul Botoșani, care desfășoară lucrări pentru decolmatarea, regularizarea și reprofilare albiei minore, prin exploatarea de agregate minerale-mal drept Siret, a fost amendată de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM).

O echipă a efectuat un control planificat la locul desfășurării activității acestuia.

„Întrucât, la data întocmirii actului de control operatorul economic nu a făcut dovada notificării APM Botoșani privind modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii autorizației de mediu precum și a măsurilor impuse la controlul anterior, acesta a fost sancționat cu amendă contravențională de 50.000 lei”, transmite Comisariatul Județean al GNM.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Bazinul de la Recuperare zace nefolosit, din cauza costurilor la utilități. „Mi se pare de-a dreptul nesimțit” (video)

Sâmbătă, 30 Septembrie 2023
492

Bazinul din incinta Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din Botoșani nu poate fi dat în folosință, din cauza costurilor ridicate la utilități și a lipsei de perso...

Zeci de firme din Botoșani amendate pentru muncă la negru. „Toleranța este zero” (video)

Sâmbătă, 30 Septembrie 2023
423

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a depistat zeci de persoane care munceau la negru, pe raza județului Botoșani, sancționând nu mai puțin de 31 de firme care au plătit serviciile fă...

Calitatea lucrărilor de reabilitare a intrărilor în oraș, contestată în plenul CL (video)

Joi, 28 Septembrie 2023
704

Calitatea lucrărilor de reabilitare executate la intrările în municipiul Botoșani a fost criticată vehement de șeful Direcției de Sport și Agrement (DSA), Eugen Țurcanu, în ședin...