Amendă de 10.000 de lei la frontieră: Țigări și alcool în podeaua unui autoturism!

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit la controlul de frontieră, țigări de proveniență Republica Moldova și o cantitate importantă de alcool, bunuri ascunse în podeaua unui autoturism condus de un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova.

Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

În data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca –ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 42 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse și nedeclarate, în podeaua autoturismului, în vederea sustragerii de la controlul vamal, țigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova și 18 litri de alcool.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare de 10.500 de lei, indisponibilizarea autoturismului, în valoare de 7.500 de lei, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Povestea inului”, o incursiune în tradiția botoșăneană!

astăzi, 12:34

Muzeul Județean Botoșani, în parteneriat cu Muzeul Etnografic Trușești, vă invită la deschiderea expoziției temporare intitulate „Povestea inului”, joi, 8 octombrie 2026, &ici...

A plătit 250 de euro pentru o carte de identitate falsă!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte d...

Uneori, unui copil îi lipsește doar o șansă. Rotary Botoșani oferă zece!

astăzi, 11:25

Pentru zece asemenea tineri din județul Botoșani, anul școlar 2026–2027 ar putea arăta altfel. Rotary Club Botoșani continuă proiectul „Ajută un copil să învețe!” È...