Ambulanță din Botoșani, care transporta la Iași un copil, implicată într-un accident la Hârlău!

Pacientul minor transportat de ambulanța SAJ Botoșani și însoțitorul acestuia au fost preluați de un alt echipaj SAJ pentru continuarea transportului către unitatea medicală.

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțele de intervenție au fost alertate pentru gestionarea unui accident rutier produs la ieșirea din orașul Hârlău spre municipiul Iași, în care au fost implicate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani și un autoturism.

La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Hârlău, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și 4 militari, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

 

În accident au fost implicate 7 persoane. Pacientul minor transportat de ambulanța SAJ Botoșani și însoțitorul acestuia au fost preluați de un alt echipaj SAJ pentru continuarea transportului către unitatea medicală.

Conducătorul autoturismului implicat în accident, un bărbat în vârstă de 58 de ani, conștient, prezentând contuzie toraco-abdominală și escoriații la membrul superior stâng, a fost de asemenea preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Echipajele operative au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și siguranța zonei pe timpul intervenției.

Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...