Alimentarea cu apă va fi întreruptă, vineri, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani, anunță compania Nova Apaserv.
Potrivit unui comunicat al instituției, furnizarea va fi sistată, în intervalul orar 9:00 – 13:00, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii de pe o conductă de branşament. Afectați vor fi utilizatorii care locuiesc pe segmentul dintre Bulevardul Mihai Eminescu și strada Primăverii.
„Pentru evitarea efectelor negative cauzate de lipsa apei, rugăm consumatorii să-şi constituie rezervele de apă necesare”, precizează reprezentanții societății.