Alertă meteo: Cod Galben în mai multe localități din Botoșani, până la miezul nopții!

În situații de urgență, care vă pun în pericol viața sau bunurile, sunați imediat la 112.

Meteorologii au emis, în urmă cu puțin timp, un Cod Galben de intensificări ale vântului, până la miezul nopții, pentru Ștefănești, Coțușca, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Vlăsinești, Mileanca, Santa Mare, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Românești, Mitoc și Adășeni.

Potrivit acestora, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55 - 60 km/h.

Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii le recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

 

-fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; 

-nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

-parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

-îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

-nu atingeți firele căzute la pământ.

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox – 30 octombrie: Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa

astăzi, 07:00

Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea. Du...

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...