Adolescent înecat în Iazul Polonic!
UPDATE!

Un adolescent de 17 ani din Dorohoi a fost căutat timp de cinci ore de pompieri în iazul Polonic, după ce prietenii cu care se afla la scăldat au alertat serviciile de urgenţă pentru că nu mai ieşea la suprafaţă.

S-a întâmplat duminică după-amiază în Dorohoi, după ce un grup de prieteni s-au dus la scăldat în iazul din marginea municipiului. Tânărul de 17 ani ar fi intrat în apă dar la un moment dat nu a mai ieşit la suprafaţă. Prietenii lui au sunat la 112, un echipaj de prim-ajutor al ISU şi cel de terapie intensivă mobilă din Botoşani îndreptându-se către locul indicat.

În acest weekend, doi copii din Dolj, unul de 9 ani şi fratele său, de 14 ani, şi-au pierdut viaţa în râul Jiu. Directorul APIA Cluj, Adrian Zaharia, este de asemenea, căutat de pompieri după ce barca lui a fost găsită goală sâmbătă noapte.

UPDATE: Trupul adolescentului a fost recuperat de scafandri şi de pompieri, după cinci ore de căutări, fiind găsit la aproximativ 20 metri de mal, la o adâncime de peste trei metri.

 


Este al treilea deces prin înec din acest an, după adolescentul din Ştiubieni, înecat în iazul Negreni, şi căruţaşul înecat în apele Siretului, când încerca să ajungă la o stână din Vorona.

Pentru evitarea producerii unor astfel de tragedii, pompierii botoşăneni recomandă să vă supravegheaţi permanent copiii aflaţi în apă sau în apropierea acesteia! De asemenea, să vă scăldaţi doar în locuri special amenajate şi să respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului. Evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare! Evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, iar curenţii sunt foarte puternici.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

RAZIE de amploare noaptea trecută, polițiștii au intrat și la ”păcănele”: 1.000 de persoane legitimate, sancțiuni de peste 200.000 de lei!

astăzi, 12:06

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Botoșani, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciu...

Zi cumplită pentru pompieri: Chemați la accidentul în care un coleg de-al lor a fost spulberat de o mașină! - VIDEO

astăzi, 10:59

Acum, pompierii se roagă pentru ca medicii să îl țină în viață pe cel care până ieri a salvat sute de vieți: Vasile Ignat, locțiitorul comandatului de la Detașamentul de Po...

Americanii din South Bend, Indiana, cu ochii pe ”roboții” de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani!

astăzi, 09:49

Împreună pentru performanță! Așa am putea descrie, pe scurt, sprijinul pe care o fundație din județul Botoșani îl acordă, de mulți ani, tinerilor talentați, inteligenți, capabil...

-->