Alertă în Centrul Vechi! Magazin cuprins de flăcări! FOTO, VIDEO
INCENDIU!

Un magazin din Centrul Vechi, situat în apropierea Bisericii Uspenia, a fost distrus după ce a fost cuprins de un incendiu, sâmbătă, puțin înaine de ora 10.00.

Trei autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au ajuns la fața locului.

Imediat după izbucnirea incendiului, un fum negru a invadat întreaga suprafață a magazinului în care se comercializează biciclete. Proprietarul magazinului a reușit să scoată o parte din marfă, dar focul a distrus în totalitate mai multe bunuri care se aflau în magazin. 
 
Înainte de izbucnirea incendiului, în interior s-a folosit un flex pentru a se tăia o bucată de tablă, iar la un moment dat persoana care folosea aparatul l-a lăsat pentru a discuta cu un client. Din câte se pare, mai multe scântei au aprins materialele care erau în apropiere, dar în urma cercetărilor pompierii sunt cei care vor stabili cauza producerii incendiului.
 











 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime spune că nu îl dă afară pe Croitoru, dar vrea să îi aducă un șef portughez!

astăzi, 11:42

Încă un meci pierdut pentru Botoșani și situația echipei se complică în subsolul clasamentului. Moldovenii au fost învinși duminică, la Craiova, scor 2-1 pentru olteni și au ...

Locuitorii unei comune din Botoșani nu vor avea apă, vezi care este motivul!

astăzi, 11:18

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că, în data de 04 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în următoa...

Descinderi DNA la Spitalul „Mavromati”: Au fost verificate mai multe spații administrative, printre care și biroul managerului! (Video)

astăzi, 10:51

UPDATE! ORA: 11:00 În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Rom&a...