Alergători ai "armoniei mondiale" în vizită la Prefectură

O delegaţie formată din 15 alergători din tot atâtea ţări a adus prefectului de Botoşani Torţa Armoniei Mondiale. Simbol al prieteniei, păcii şi înţelegerii, aceasta străbate peste 100 de ţări în cadrul crosului internaţional "World Harmony Run". Maratoniştii au intrat în ţară prin Vama Borş, pe 29 iunie, şi au ieşit astăzi, 4 iulie, continuându-şi traseul prin localităţi din Republica Moldova.

Delegaţia de alergători pentru armonia mondială a fost întâmpinată de prefectul judeţului, Adrian Constantinescu, acesta invitându-i pe musafiri să scrie în Cartea de onoare a judeţului Botoşani. La rândul lor, mesagerii prieteniei i-au dăruit prefectului un tricou cu însemnele acţiunii de amploare mondială.

"Sper din toată inima ca mesajul dumneavoastră să capete un ecou cât mai mare. Vă felicit pentru ceea ce faceţi şi vă doresc, în continuare, drum bun şi fără obstacole. Sper că v-au plăcut locurile pe care le-aţi văzut în Botoşani şi vă mai aşteptăm la noi!", a fost mesajul transmis de Adrian Constantinescu.



Crosul "World Harmony Run" a fost fondat de Sri Chinmoy, scriitor, lider spiritual şi trainer în programe de pace ale ONU, care a avut convingerea că sportul poate fi acel liant capabil să unească popoare şi să depăşească bariere politice, sociale, culturale, religioase, lingvistice, în spiritul păcii şi armoniei globale. Crosul are deja o tradiţie de 25 de ani, perioadă în care torţa a ajuns în peste 140 de ţări de pe 6 continente. În acest an, torţa a pornit din New York şi va parcurge o distanţă de 70.000 km prin 100 de ţări din America de Nord, America de Sud, Asia, Africa, Australia şi Europa, într-un ritm de 100 - 160 km/zi.

Traseul european a început pe data de 23 februarie 2012 în Figueira da Foz (Portugalia) şi se va încheia pe 8 octombrie, în Viena. Alergătorii au misiunea de a purta torţa pe o distanţă de 24.000 de km, prin 45 de ţări, printre care şi România, predându-şi, succesiv, ştafeta.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”

Friday, 16 October 2026

Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...

Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!

Friday, 16 October 2026

În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...

16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească

Friday, 16 October 2026

În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...