Al Treilea Război Mondial: Până în iarnă, revoltele vor cuprinde lumea întreagă!
Stiri Botosani Monday, 30 May 2011 ActualitatePotrivit România Liberă, anul trecut, Celente a prevăzut că 2011 va fi anul "Jos cu ei 2.0" (Off With Their Heads 2.0), prognoză care până acum se dovedeşte corectă în lumea arabă. Într-un interviu acordat King World News, Celente spune că toate aceste revolte au nişte trăsături comune şi că se vor extinde în toată Europa în această vară, iar până la iarnă ar putea deveni globale.
"Ce nu se vede la ştiri este ce se întâmplă în Spania şi asta e de fapt marea ştire. Tinerii s-au deşteptat. Ştiu cum merge treaba. Ei sunt oamenii care sunt în fruntea tuturor acestor revoluţii. Ştiu că să voteze pentru unul dintre marile partide din Spania înseamnă în mare acelaşi lucru. E ca şi cum ar vota pentru clanul mafiot Gambino sau pentru clanul mafiot Bananno. Şi ei vor o a treia cale. Şi o preiau de unde au lăsat-o egiptenii. Ies pe străzi şi nu se mai duc acasă, pentru că iată, când pierzi totul nu mai ai ce să pierzi", mai spune Celente.
Tinerii "indignaţi" de la Madrid, susţinuţi din străinătate, au decis duminică să continue ocuparea pieţei Puerta del Sol, unde tabăra lor de corturi a devenit centrul mişcării de contestare începute în urmă cu două săptămâni, anunţă Mediafax. Un purtător de cuvânt a explicat că "succesul adunărilor de cartier", organizate sâmbătă la Madrid, şi "sprijinul" venit din Franţa, unde o mie de tineri s-au adunat în acelaşi timp, au dat un nou elan mişcării.
Duminică, "indignaţii" au manifestat şi în străinătate, la Paris şi la Atena, unde s-au adunat 20.000 de persoane.
Printre obiectivele mişcării de acum înainte, un purtător de cuvânt, Carlos, a citat "extinderea în străinătate", contactele cu ţările în care a început mobilizarea, precum Franţa şi Grecia, precum şi "consolidarea mişcării în cartiere".
Intervievat de postul de televiziune Canal +, ministrul francez de Externe, Alain Juppe, a declarat că nu crede într-o "vară europeană", după "primăvara arabă". "Există un punct comun, şomajul. Marea diferenţă este democraţia. Noi o avem, ei (manifestanţii din ţările arabe) nu o au, ei se luptă pentru asta", a precizat ministrul.
Gerald Celente crede însă că "aceste revoluţii se vor răspândi de-a lungul verii în toată Europa. Până la iarnă, va ajunge la nivel global".
Gerald Celente a fondat Institutul de Cercetare a Trendurilor în New York şi este creditat de multe emisiuni şi publicaţii din SUA pentru predicţiile pe care le face. Celente susţine că a prezis recesiunea din 2007 încă din 2004, "Panica din 2008" în 2007, explozia preţului la aur, succesul apei îmbuteliate încă dinainte ca Pepsi sau Coca Cola să intre în această afacere, dar şi prăbuşirea URSS, ultimele două recesiuni economice, criza "dot-com", criza financiară din Asia din 1997 sau crash-ul bursei din 1987. (RTV)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni premiați la Festivalul „Răsună Toaca-n Cer”, ediția a XV-a!
Joi, 6 august, în localitatea suceveană Rotunda a avut loc cea de-a XV-a ediție a Festivalului-Concurs de Toacă pentru Copii și Tineret „Răsună Toaca-n Cer”, manifestare dedica...
”Dorohoi și Botoșani puteau să nu fie astăzi pe harta României dacă ocupanții n-ar fi fost opriți la Herța!”
O troiță la intrarea în Herța stă mărturie că și oamenii obișnuiți pot schimba istoria. Troița amintește celor care respectă adevărul istoric cum s-au bătut stâlpii de hotar ...
Mesajul unui director de liceu din Botoșani, recompensat cu un premiu de 5.000 de lei!
Premiile recompensează școli care, deși nu au urcat pe podiumul clasamentului național, demonstrează zi de zi că educația poate schimba destine. După desemnarea câștigătorilor prime...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.43 secunde