Ajutorul de încălzire pentru sezonul rece 2022-2023: Până când se depun cererile și cum intervine statul

Începând cu 1 noiembrie 2021, ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței în sezonul rece se acordă în acord cu prevederile unei noi legi, respectiv Legea consumatorului vulnerabil. Pentru a putea primi ajutorul pentru încălzire în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2022 și 31 martie 2023, cei interesați trebuie să depună cererile până în data de 15 octombrie.

Legea 226/2021 a consumatorului vulnerabil este actul normativ ce reglementează acordarea ajutorului de încălzire pentru acest sezon rece, adică pentru perioada 1 noiembrie 2022 - 31 martie 2023.

Potrivit legii, ajutorul pentru încălzire se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat (modelul poate fi descărcat de aici).

Apoi, pentru acordarea ajutorului pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, cererile și declarațiile pe propria răspundere se depun, individual sau prin asociațiile de proprietari ori locatari, la primăria localității de domiciliu, de regulă, până la data de 15 octombrie.

Totuși, în situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzire pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului se face prin dispoziție a primarului, după cum urmează:

 

* începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
* începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20;
* începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Pot cere ajutorul de încălzire pentru sezonul rece familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei pe fiecare membru sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 de lei.

Sprijinul pentru încălzire se acordă pentru un singur sistem utilizat la încălzirea locuinței, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei, care are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile.

În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:

* ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;
* ajutor pentru gaze naturale;
* ajutor pentru energie electrică;
* ajutor pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se plătește diferențiat în funcție de venitul mediu lunar pe familie sau al persoanei singure astfel:

* în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de până în 200 lei pe membru de familie/ persoana singură;
* în proporție de 90%, pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei;
* în proporție de 80%, pentru un venit lunar net între 320,1 și 440 lei;
* în proporție de 70%, pentru un venit lunar net între 440,1 și 560 lei;
* în proporție de 60%, pentru un venit lunar net între 560,1 și 680 lei;

* în proporție de 50%, pentru un venit lunar net între 680,1 și 920 lei;
* în proporție de 40%, pentru un venit lunar net între 920,1 și 1.040 lei;
* în proporție de 30%, pentru un venit lunar net între 1.040,1 și 1.160 lei;
* în proporție de 20%, pentru un venit lunar net între 1.160,1 și 1.280 lei;
* în proporție de 10%, pentru un venit lunar net între 1.280,1 și 1.386 lei/ membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singură.

Valoarea de referință luată în calcul la stabilirea ajutorului de încălzire, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, nu poate fi mai mică de:

* 250 lei/ lună, pentru gaze naturale;
* 500 lei/ lună, pentru energie electrică;
* 320 lei/ lună, pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.

În cazul ajutorului pentru energie termică, valoarea de referință se stabilește lunar, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației.

În plus, pe lângă bani pentru încălzirea locuinței, persoanele cu venituri mici pot primi un ajutor financiar suplimentar pentru energie, destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei. Acesta se acordă lunar, pe parcursul întregului an și se poate cumula cu ajutorul pentru încălzire.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul lui Cristian Mungiu, după ce filmul "Fjord" a fost vizionat, în același timp, de peste 43.000 de spectatori: "Vă mulţumesc tare mult!”

Tuesday, 16 June 2026

Nu mai puțin de 43.440 de spectatori au fost prezenți la proiecţia unică organizată sâmbătă, 13 iunie, în 96 de cinematografe din România. "Filmele le facem pentru specta...

”Pontul” dezvăluit de un cunoscut microbiolog botoșănean: ”Laboratoarele nu îți vor spune asta!” / ”Taie o roșie în jumătate!”

Tuesday, 16 June 2026

Microbiologul Vania Atudorei împărtășește public o informație profesională, menită să arate dacă în casa ta există prea mult mucegai. ”Microbiologie acasă la tine fă...

Anchete după ce un adolescent de doar 14 ani s-a înecat într-un iaz din Dorohoi!

Tuesday, 16 June 2026

Apelul de urgență a mobilizat importante forțe de intervenție, însă, în ciuda eforturilor susținute ale salvatorilor și medicilor, viața băiatului de 14 ani nu a mai putut fi salv...

-->