Ajutoare pentru sănătate şi o viaţă nouă

Copii cu handicap, oameni cu gospodăriile arse, persoane suferinde de diverse tumori şi forme de cancer au primit astăzi ajutoare financiare pentru a-şi rezolva măcar parţial problemele grele cu care se confruntă. Subprefectul Gelu Ţigănucă a înmânat, la sediul AJPIS, 15 ajutoare pentru soluţionarea unor probleme punctuale, aprobate prin Hotărâre de Guvern cu un cuantum total de 31.100 de lei. Beneficiarii au primit sume între 1.000 şi 3.000 de lei, în funcţie de gravitatea situaţiei căreia trebuie să-i facă faţă.

Acordarea ajutoarelor s-a făcut în prezenţa lui Sebastian Tocariu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale, instituţie care a întocmit şi dosarele pentru beneficiari. Pentru a se ajunge la această fază specialiştii AJPIS au trebuit să colaboreze cu primăriile din localităţile solicitanţilor, au realizat anchete sociale, solicitând ulterior şi avizul prefectului de Botoşani.

Suspendate în perioada 2008-2012, ajutoarele sociale pentru rezolvarea unor probleme punctuale au fost reluate în urmă cu doi ani, dosarele fiind gestionate la nivel de Guvern de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

"Astăzi au primit ajutoare în special persoane cu afecţiuni de sănătate ce necesită intervenţii chirurgicale al căror cost nu este acoperit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Ne pare rău că nu sunt mai multe ajutoare şi salutăm fiecare sprijin acordat pentru că ştim că vine acolo unde este o nevoie imperioasă", a declarat subprefectul Gelu Ţigănucă. Beneficiarii celor 15 plicuri înmânate marţi sunt din Dorohoi, Botoşani, Ştefăneşti, Hudeşti, Frumuşica şi Coşula.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!

astăzi, 12:19

La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...

ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în comuna Mihai Eminescu!

astăzi, 12:03

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Mihai Emine...

Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO

astăzi, 11:34

Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...