AJPIS Botoșani a emis decizii de încetare a dreptului la alocația de stat: ”În ultimele zile, instituția noastră a primit zeci de apeluri telefonice...”

Măsura este valabilă pe perioada vacanței de vară!

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a emis, începând cu data de 1 iulie, decizii de încetare a dreptului la alocația de stat pentru copii, în cazul tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani. Măsura este valabilă pe perioada vacanței de vară.

Astfel, această categorie de elevi va avea suspendată alocația de stat, urmând să o primească retroactiv, după începerea anului școlar, motivația fiind aceea că în această perioadă nu frecventează cursurile școlare.

 

Potrivit Legii nr. 61/1993, alocația de stat se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora.

”În ultimele zile, instituția noastră a primit zeci de apeluri telefonice, prin care s-au cerut explicații privind sistarea alocației de stat. S -a dispus încetarea acestui drept, întrucât tânărul are peste 18 ani. Achitarea alocației de stat pentru copii se efectuează şi după împlinirea vârstei de 18 ani, dacă tânărul este, în continuare, elev”, a declarat Diana Geanina Pelinescu, directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani.

Pentru a fi repuși în plata alocației de stat începând cu luna septembrie, tinerii vor depune cerere la unitățile de învățământ, însoțită de copia actului de identitate și de adeverința eliberată de unitatea de învățământ, prin care se atestă faptul că urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, că acestea sunt continuate fără întrerupere și că nu repetă anul școlar.

În situația în care anul școlar se repetă din motive medicale, cererea va fi însoțită și de copia certificatului medical sau a altui document medical care atestă această situație.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...