Ai grija de viata ta!

Din anul 2005, Grupul Şcolar "Dimitrie Negreanu" Botosani a fost în fiecare an câştigătorul etapei judeţene a concursului naţional de proiecte antidrog "Împreună", organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Palatul Naţional al Copiilor.

Concursul se desfăşoară în două etape -  astfel că, după participarea echipei de proiect la stagiile de formare organizate în tabere şcolare, cu experienţa dobândită, are loc implementarea unui alt proiect la nivelul unităţii şcolare. La finalizarea acestuia, se înaintează portofoliul spre  jurizare naţională.

În această perioadă se finalizează proiectul "Ai grijă de viaţa ta!". Propunându-şi să responsabilizeze elevii în legătură cu problematica consumului şi abuzului de tutun şi alcool, proiectul a demarat în luna octombrie şi a cuprins un număr mare de activităţi educative diverse: ateliere de lucru, dezbateri tematice, concursuri, analize secvenţiale, studii tematice, sesiuni plenare, întâlniri cu specialişti. Şi-a spus cuvântul experienţa echipei de proiect prin participarea la tabăra de formare de la Călimăneşti-Căciulata (septembrie 2010), unde s-a clasat pe al II-lea loc la nivel naţional. (Coordonator educativ prof. Camelia Cîşlariu)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul are campioni! LPS Botoșani, dublă câștigătoare a Cupei României la lupte greco-romane U15! (Foto)

astăzi, 13:08

Liceul cu Program Sportiv Botoșani confirmă încă o dată valoarea și tradiția școlii botoșănene de lupte greco-romane printr-o performanță de excepție obținută la Cupa Românie...

Se întrerupe apa în cel de-al doilea municipiu din Botoșani și alte trei localități!

astăzi, 12:50

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează abonații că, astăzi, 02 noiembrie 2026, echipele societății vor executa lucrări de înlocuire a unei vane defecte, cu diametrul nominal de 400 m...

Marian Neacșu, avertisment pentru noii prefecți și subprefecți: „Nu este suficient să ocupați o funcție” / „Voi urmări îndeaproape”

astăzi, 11:34

Noii prefecți și subprefecți au depus luni jurământul de credință, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Vicepremierul și ministrul Afaceril...