Agentul de la Penitenciarul Botosani, retinut pentru 24 de ore!

Agentul din cadrul Penitenciarului Botosani, Petru Olenic, care a sprijinit activitatea infractionala desfasurata de un detinut, a fost retinut pentru 24 de ore.

El este acuzat de savarsirea infractiunii de luare de mita si introducere de bunuri si obiecte interzise in penitenciar. Agentul în cauză a fost angajat în sistemul administraţiei penitenciare, la Penitenciarul Botoşani, din anul 2003.

În perioada 2002-2003 a urmat cursurile de pregătire a agenţilor de penitenciare. Până în prezent persoana în cauză nu a fost sancţionată disciplinar, ultimii doi ani de activitate fiind apreciaţi prin calificativul Foarte Bine.

În funcţie de soluţia adoptată de organele judiciare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor va dispune măsuri conform prevederilor art. 58 din din Legea 293/2004 Republicată privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Va fi sesizată Comisia de disciplină constituită la nivelul unităţii. În funcţie de gravitatea faptelor, aceasta poate să dispună, potrivit legislaţiei funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare, o măsură disciplinară, cea mai gravă dintre acestea fiind destituirea din sistemul administraţiei penitenciar", a declarat Anna Maria Anghel, purtator de cuvant al Peninteciarului Botosani.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...