Agențiile Loto se redeschid începând de luni, 15 iunie. Românii își pot încerca din nou norocul

Agențiile Loteriei Române se redeschid gradual de luni, 15.06.2020, începând cu ora 14:00, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, 21.06.2020.

Odată cu redeschiderea agențiilor loto se reia și plata câștigurilor. Plata câștigurilor a fost suspendată în 25.03.2020, iar termenele pentru ridicarea câștigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeași dată.

Jucătorii își vor putea încerca din nou norocul la jocurile preferate, în condiții de siguranță și protecție. Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agențiilor cu o serie de măsuri de prevenție necesare pentru protejarea sănătății jucătorilor și a angajaților și va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorități.

 

În agențiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menținere a distanței de siguranță, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziția jucătorilor și dezinfectant pentru suprafețele de joc. Angajații vor purta măști de protecție facială și vor avea, de asemenea, la dispoziție mănuși de unică folosință și vizete transparente de protecție. Dezinfectarea agențiilor și a suprafețelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afișat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli și recomandări privind accesul și comportamentul în agențiile Loteriei Române.

Importanța respectării tuturor regulilor de conduită privind accesul în agențiile loto este esențială. Jucătorii au câteva responsabilități cu care deja sunt familiarizați: să respecte distanța de siguranță, să poarte mască de protecție facială, să-și dezinfecteze mâinile la intrarea în agenții, să respecte toate recomandările pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur.

”Este un moment așteptat de toți angajații Loteriei Române și, bineînțeles, de către toți jucătorii noștri, cărora le mulțumim pentru fidelitate și încredere. Am convingerea că împreună, jucători, angajați și colaboratori, vom duce mai departe, cu responsabilitate, tradiția Loteriei Române, una dintre cele mai vechi instituții românești, care aniversează anul acesta 114 ani de activitate. Indiferent de perioadele traversate, rolul social și misiunea Loteriei Române au rămas neschimbate: crearea fondurilor necesare finanțării unor proiecte de interes public național prin oferirea de jocuri sigure și responsabile.” - Sebastian-Iacob Moga, Director General C.N. ”Loteria Română” S.A.

Loteria Română desfăşoară activitate de interes public naţional în domeniul jocurilor de noroc, în scopul realizării cadrului organizat pentru satisfacerea cererii naturale de joc în rândul populaţiei şi crearea fondurilor necesare finanţării obiectivelor de interes public naţional.

Acţiunile Loteriei Române sunt deţinute în totalitate şi în mod exclusiv de statul român.

Rețeaua de vânzare a Loteriei Române numără peste 1900 de agenții, proprii și mandatare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MOBEX-26: Rezerviștii din Botoșani au ajuns la Bacău!

Thursday, 17 September 2026

În aceste zile în județele Botoșani, Neamț și Suceava se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pent...

2,7 milioane de pensii calculate greşit. Statul vrea executări silite!

Thursday, 17 September 2026

Un raport al Curţii de Conturi arată faptul că peste 2,7 milioane de pensionari ar putea avea pensiile calculate greşit. Unii pensionari e posibil să ia bani mai puţini decât li se cuvine,...

VIDEO - Recomandarea săptămânii: „3 zile în septembrie” ajunge la Cinema Unirea Botoșani!

Thursday, 17 September 2026

O comedie romantică cu umor negru, prezentată în premieră mondială la Festivalul de Film de la Rotterdam (IFFR), ”3 zile în septembrie” (r. Tudor Giurgiu), poate fi viziona...