Agent economic bun de plată după ce angajata acestuia a vândut țigări unui minor!

Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, agentul economic a formulat plângere, care a fost respinsă. Tribunalul Botoșani a dispus menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare.

În luna ianuarie 2025, prin Decizia nr. 43, Tribunalul Botoșani a dispus menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat în data de 18.07.2023, prin care un agent economic a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 349/2002 – pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Astfel, în data de 18.07.2023, în jurul orei 00.20, pe durata îndeplinirii atribuțiilor, polițiștii locali au surprins angajata agentului economic în timp ce vindea unui minor un pachet de țigări. Potrivit art. 3 alin. (6^1) din Legea nr. 349/2002(în vigoare la data constatării) se interzicea vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani.

 

Având în vedere cele constatate, a fost dispusă sancționarea agentului economic cu amendă în cuantum de 5000 lei. Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, agentul economic a formulat plângere, care a fost respinsă. Prin decizia pronunțată, s-au reținut următoarele

“fapta contravenținală reținută în sarcina petentei prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind de natură a constitui un real pericol pentru sănătatea publică, în sensul prevenirii răspțndirii fumatului în rândul minorilor și asiguarea unui nivel adecvat al calității vieții populației.”

Ca urmare a unor modificări legislative, în prezent potrivit art. 3 alin. (6^1) și alin. 6^2 din același act normativ

-Se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. În scopul verificării vârstei persoanelor care cumpără aceste tipuri de produse, vânzătorii pot solicita prezentarea unui document de identitate.

-Se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a recipientelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...