Agent de pază pe patul de spital, după ce a fost bătut de scandalagii într-un bar din Botoșani!

În noaptea de 25 spre 26 mai, în jurul orei 03.40, un echipaj auto din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care executa o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe raza municipiului Botoşani, a fost direcţionat în urma  unui apel telefonic, la un bar situat pe Bulevardul Mihai Eminescu, unde personalul de pază sesiza producerea unui scandal.
 
Jandarmii s-au deplasat în cel mai scurt timp, au aplanat conflictul şi au identificat trei tineri, în vârstă de 22, 23 şi 32 de ani, din municipiul Botoşani, care au provocat scandal în bar.

In urma intervenţiei echipajului de la o firmă de pază, care  i-a scos afară din bar, cei trei l-au lovit cu pumnii în zona capului pe unul dintre agenţii de pază, provocându-i leziuni care au necesitat transportarea acestuia la spital pentru îngrijiri medicale.

Jandarmii le-au întocmit tinerilor actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Dosarul cu actele de constatare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru soluţionare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Eroina din aeroport: Doctorița din Botoșani, pe prima pagină a tuturor ziarelor din Marea Britanie!

astăzi, 11:10

S-a întâmplat pe Aeroportul din Miami. Elena Sumanariu, doctoriță la East Kent Hospitals University (NHS), se afla în vacanță în Statele Unite când a văzut cum un bÄ...

Un jurământ rostit. O datorie asumată. O țară de apărat: Noii militari botoșăneni au depus jurământul! (Foto)

astăzi, 10:30

În garnizoanele Iași, Piatra-Neamț și Bacău, ceremonia depunerii jurământului militar de către soldații gradați profesioniști din seria I a reprezentat un moment deosebit, î...

Pompier din Botoșani, vicecampion mondial și medaliat cu bronz la minifotbal! - FOTO

astăzi, 10:11

Performanța se construiește prin muncă, disciplină și sacrificiu, fie că vorbim despre intervențiile în slujba oamenilor, fie despre lupta pentru fiecare minge, pe terenul de minifotbal. ...