Afacere paguboasa: A ramas fara alcool, pentru ca nu a avut acte pentru cei 36 de litri!
Stiri Botosani Tuesday, 5 October 2010 ActualitateLuni, în jurul orei 15.30, a fost oprit pentru control, pe Aleea Scurtă, din municipiul Botoşani, autoturismul marca Renault, condus de I. Georgel, de 60 de ani, din municipiu. Efectuând controlul autovehiculului, poliţiştii au găsit în portbagajul acestuia cantitatea de 36 litri substanţă incoloră, cu miros de alcool.
Conducătorul autoturismului a declarat că a cumparat cantitatea respectivă de alcool de la o persoana necunoscută, pentru consum personal. Faţă de I. Georgel s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, cu amendă în cuantum de 1.000 lei, iar cantitatea de 36 litri alcool a fost confiscată.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Firmă de pază, obligată de instanță să reangajeze un salariat concediat și să-i plătească salariile restante!
Curtea de Apel Suceava a luat act de renunțarea unei firme de securitate la apelul formulat împotriva unei sentințe prin care Tribunalul Botoșani anulase concedierea unui agent de pază și o...
Profesorul Vasile Postolachi și punțile de prietenie între România și Spania!
Patru elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au ajuns pe meleagurile basce din Spania în cadrul proiectului „Fecioara Maria –...
Când nu înțelege lumea ce spui! (Video)
Când nu înțelege lumea ce spui - Bună ziua, aveti ceva contra tusei? - Nu, puteți tuși cât doriți.

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.18 secunde