Aeroportul din Iași, la un pas de o tragedie aviatică! Gheorghe Flutur, care era printre pasageri, a povestit ce s-a întâmplat

Iașul a fost ieri seară la un pas de o tragedie aviatică. Cursa 0B6886, operată de Blue Air, care venea de la Munchen a avut probleme la aterizare pe Aeroportul Iași.

Piloții au constatat în momentul în care au vrut să aterizeze că nu se deschide trenul de aterizare și au ridicat din nou avionul. După ce au survolat Iașul au reușit, până la urmă, să aducă avionul la sol.

În avion se aflau 112 pasageri, printre care și Gheorghe Flutur, care a declarat că piloții le-au transmis că nu ar fi aterizat deoarece ar fi fost o mașină pe pistă. Alți pasageri au precizat că s-au speriat, dar că “am avut încredere în piloți“.

 

În momentul în care s-a anunțat că avionul are probleme cu aterizarea, la aeroport s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță Iași și mai multe autospeciale de stingere a incendiilor.„Din fericire, nu s-a întâmplat nimic. A fost o defecțiune a senzorului la trenul de aterizare. Fiind această problemă, piloții au făcut un exercițiu de aterizare, după care s-a aterizat în condiții de siguranță“, a spus directorul Aeroportului Iași, Liviu Bulgariu.

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, care s-a aflat printre pasagerii avionului care a avut probleme la aterizarea pe aeroportul din Iaşi a povestit ce s-a întâmplat.

„Am văzut că avionul se apropie de pistă, nu aterizează şi se ridică din nou. Se vedeau pe pistă multe maşini de pompieri. Stewardesa ne-a spus că facem un ocol pentru că e o maşină pe pistă, în cinci minute vom ateriza. Această informaţie a fost bine venită, pentru că nu a creat panică între noi. În câteva minute noi am revenit la sol. Când am deschis telefonul mi-am dat seama că cei de la sol erau mai agitaţi. Fiica mea mi-a trimis un mesaj. Piloţii trebuie apreciaţi, de asemenea am văzut mobilizarea de la aeroportul de la Iaşi. Bine că nu s-a întâmplat nimic „, a spus Gheorghe Flutur.

Aseară, la aeroportul din Iași a fost panică după ce un senzor de la aeronava care venea de la Munchen a indicat că sunt probleme la roata din față a trenului de aterizare.

Avionul a aterizat în siguranță la a doua încercare și niciun pasager nu a fost rănit.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...