Adolescent prins de jandarmi cu un briceag la Zilele Dorohoiului!

Băiatul le-a spus oamenilor legii că îl poartă pentru autoapărare, deoarece se simte amenințat de anumite persoane la care avea datorii.

În ziua de duminică, 28 septembrie, în jurul orei 17:00, un echipaj de jandarmerie, aflat în dispozitivul de asigurare a ordinii și siguranței publice cu ocazia desfășurării Zilelor municipiului Dorohoi,  a depistat un bărbat în vârstă de 19 ani care avea asupra sa un briceag cu lama de aproximativ opt centimetri.

Tânărul respectiv, care participa la manifestările publice organizate pe Pietonalul Grigore Ghica, a atras atenția jandarmilor prin comportamentul său, fiind ulterior legitimat și controlat corporal.

 

În urma verificărilor efectuate, bărbatul a declarat că purta briceagul asupra sa pentru autoapărare, deoarece se simțea amenințat de anumite persoane la care avea datorii.

Jandarmii i-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase la manifestări cultural-sportive, faptă pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

În afara acestei fapte de natură penală, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani care au acționat preponderent preventiv, în cooperare cu polițiștii și pompierii dorohoieni, la Zilele municipiului Dorohoi, au aplicat și șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1300 de lei, pentru încălcarea normelor legale de conviețuire socială.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...