Acuzații grave aduse de angajați fostei directoare de la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga! VIDEO

Un grup de angajați de la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga a venit, miercuri, în audiență la președintele Consiliului Județean pentru a reclama starea conflictuală de la nivelul unității care, spun oamenii, există de când a fost schimbată conducerea.

În urmă cu câteva luni, Florentina Caziuc, care era managerul Sanatoriului, a fost înlocuită cu Angela Curelariu.

Angajații spun că de fapt cea care perturbă în permanență activitatea la Sanatoriu și creează conflicte este fosta directoare, Florentina Caziuc, care, potrivit salariaților, nu acceptă faptul că nu mai conduce unitatea, răzbunându-se pe cei care nu sunt de partea ei.

Salariații de la Podriga spun că inclusiv actuala directoare, Angela Curelariu, trăiește mereu într-o stare de tensiune și este agresată.

“Sunt foarte multe nemulțumiri în cadrul Sanatoriului privind fosta directoare doamna Florentina Caziuc. Există tot timpul o stare conflictuală la noi în unitate. Este o stare tensionată între salariați, bolnavi, și fosta directoare. Din ce am înțeles de la salariați, sunt mulți dintre ei molestați fizic și verbal de fosta directoare care și-a atras grupuri de partea ei.", a declarat Șerban Pasat, reprezentantul salariaților de la Sanatoriul Podriga.

Florentina Caziuc lucrează în continuare în cadrul Sanatoriului de la Podriga, la Biroul administrativ.

Tensiunile existente la Sanatoriul de Neuropsihiatrie de la Podriga au ajuns în urmă cu câteva zile și la urechile președintelui Consiliului Județean, care a trimis corpul de control acolo. 

"Acolo există o ceartă între fosta și actuala directoare, e o luptă pentru putere. Directoare interimară acolo a fost desemnată, prin dispoziția mea, doamna Curelariu și îmi asum acest lucru. Îndeplinește condițiile legale. Consiliul de Administrație va organiza concurs și va câștiga cine va fi mai bun", a spus Florin Țurcanu. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...