Activități preventive derulate de specialiștii antidrog la Liceul din Flămânzi

Joi, 19 ianuarie, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) din Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, au implementat o serie de activități preventive în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, bullying-ului și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în cadrul Liceului Tehnologic ,,Nicolae Bălcescu” din Flămânzi.

 

Cei 76 de elevi din ciclul liceal participanți la activități au dezbătut, împreună cu specialiștii antidrog, cauzele consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii.

De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la dependenţă, toleranță, modalitatea în care se schimbă comportamentul unui consumator, mecanismul dependenţei psihice, efectele fiziologice şi medicale ce decurg dintr-un consum de pe termen lung și au fost clarificate aspectele juridice ce țin de regimul drogurilor.

Acțiunile preventive derulate au vizat creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de tutun, alcool și substanţe psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea bullyingu-lui în rândul adolescenților.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...