Activități interactive desfășurate de polițiști la școala din Prisăcani

Copiii din cadrul Școlii cu clasele I-VIII din localitatea Prisăcani au avut parte de activități inedite, desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi.

Cei peste 100 de elevi au participat activ la activitățile pregătite de polițiști, prin intermediul cărora s-au familiarizat cu indicatoarele rutiere și semnele de circulație și au primit sfaturi despre siguranța în deplasarea pe drumurile publice.

De asemenea, a fost dezbătut și subiectul siguranţei pe internet, elevii primind recomandări generale despre protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri.

 

„Atracția principală a fost trusa de criminalistică, polițiștii folosind instrumentele pentru a-i amprenta pe cei mici, care au fost foarte încântați de felul în care arată propriile impresiuni papilare. Copiii au avut acces în interiorul unei mașini de intervenție, simțindu-se pentru câteva clipe și ei mici polițiști”, a completat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

astăzi, 12:26

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...