Activități de promovare a măsurilor de siguranță personală derulate de polițiști în două școli din județul Botoșani

În cadrul Programului educaţional naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de informare în vederea reducerii riscului de victimizare la nivelul Școlii Gimnaziale Octav Băncilă Corni și a Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani.

Astfel, în perioada 14 - 15 februarie 2023, la nivelul unităților de învățământ menționate, elevii claselor I au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii se desfăşoară sub forma unor activităţi cu caracter interactiv, în cadrul cărora copiii primesc sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, când se deplasează în locuri aglomerate, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.

 

Polițiștii îi învață pe copii cum să traverseze în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe role sau biciclete, unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare acestei categorii de vârstă.

Siguranța online este o altă temă abordată de polițiști în cadrul activităților. Copiii află, plecând de la un film de animație, care sunt pericolele care îi pândesc pe internet, ce trebuie să facă dacă nu se simt în siguranță și care sunt secretele unei navigări lipsite de probleme.

Activitățile vor fi derulate la nivelul tuturor claselor primare înscrise în campanie.

              

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...