Activitatea abatorului de la Dracșani, al familiei Țurcanu, suspendată de DSVSA!

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au suspendat în urmă câteva zile activitatea abatorului Florea Carn, din Dracșani, deținut de familia președintelui Consiliului Județean, Florin Țurcanu.

Activitatea abatorului a fost suspendată în urma unui control făcut de reprezentanții DSVSA, care au constatat anumite deficiențe în ceea ce privește modul în care se derula activitatea la această unitate.

Activitatea abatorului a fost suspendată până la remedierea deficiențelor constatate de inspectorii sanitar-veterinari, după cum susține Florin Țurcanu.

"Nu a fost închisă, ci suspendată pentru nişte "mofturi" de-ale lor, care trebuie remediate. Acum două săptămâni au avut control şi acelaşi abator era, atunci nu au găsit nimic, acum au găsit la un colţ de schimbat o faianţă, o gresie ciupită, la tavan sus că nu ştiu ce nu le place, chestii din astea, ştiţi cum e, ca într-o fabrică", a precizat președintele Consiliului Județean.

Cât privește contestarea măsurii dispusă de inspectorii DSVSA, Florin Țurcanu nu crede că acest lucru se va întâmpla.

"Cred că o să remedieze, n-o să intre intr-o... O să remedieze şi o să-i cheme înapoi, ca să clarifice lucrurile. Din ce am auzit de la tata, a chemat un specialist de la Suceava care se ocupă de acreditări, să vadă dacă este de acord cu ce spun cei de la DSVSA. Dacă e adevărat, atunci va face micile retuşuri. Nu vreau să comentez mai mult, aşa e când eşti în politică", a mai spus Florin Țurcanu.

Familia Țurcanu a deschis abatorul de la Dracșani la sfârșitul anului 2012.

Minodora Vasiliu, directorul DSVSA, nu a putut fi contactată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!

astăzi, 09:07

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...

Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, găsite într-o comună din Neamț. ”Nu intraţi în panică!”

astăzi, 08:45

Localnicii au fost avertizați prin RO-Alert că muniția va fi detonată controlat. Amintim că județele Neamț, Iași, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceva au fost vizate sâmbătă de o alert...

Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!

astăzi, 08:06

„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...