Acţiune în stil comunist la Iaşi: Studenţi trimişi în judecată din cauza Sfântului Gheorghe! Universitatea "Al.I.Cuza" îl consideră "simbol NEADECVAT"
Stiri Botosani Friday, 9 January 2015 ActualitateAcest lucru se întâmplă la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, acolo unde conducerea a acţionat în instanţă Liga Studenţilor pentru că foloseşte "simboluri neadecvate", respectiv pe Sfântul Gheorghe, se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.
LS Iaşi consideră că acţiunea Universităţii "este o acţiune total antidemocratică, nedemnă de o instituţie publică la 25 de ani de la căderea regimului comunist".
Pe parcursul ulstimilor doi ani de la reînfiinţare, Liga Studenţilor a sesizat o serie de nereguli şi abuzuri ale conducerii Universităţii Cuza, trimiţând conducerii o serie de solicitări, memorii şi petiţii, precum şi notificări la Ministerul Educaţiei Naţionale. În loc să dea curs solicitărilor studenţilor, conducerea instituţiei a cerut Ligii să îşi schimbe denumirea, deşi aceasta a fost acordată de Ministerul Justiţiei, fiind folosită şi în perioada anilor 1989-2001, când Liga a activat. La jumătatea lunii decembrie, Universitatea a acţionat Liga Studenţilor în instanţă la Judecătoria Iaşi, justificând în presa locală că a făcut aceasta "pentru a nu mai răspunde cererilor ligii".
Mai mult, conducerea instituţiei a cerut Ligii Studenţilor să îşi schimbe sigla care îl reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe doborând balaurul, considerând că este un "simbol neadecvat". Cele două cereri ale conducerii instituţiei sunt formulate într-o hotărâre prin care s-a încercat şantajarea Ligii Studenţilor, Universitatea nerecunoscându-le studenţilor din Ligă drepturile fundamentale la asociere, exprimare şi petiţionare, se afirmă în comunicatul LS Iaşi.
Conducerea Universităţii are însă şi o altă problemă: LS Iaşi a acţionat-o, la rându-i, în instanţă,într-o speţă de contencios administrativ prin care solicită anularea actualului regulament pentru studii universitare de licenţă, adoptat prin viciu de procedură, prin intermediul căruia au fost introduse noile taxe pentru examenele nepromovate în anii anteriori. În momentul în care actul va fi anulat prin hotărâre judecătorească, conducerea Universităţii va trebui să returneze studenţilor banii încasaţi pentru noile taxe de restanţe.
Conform Activenews.ro, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi ar putea pierde statutul de instituţie clasa A, "de cercetare avansată şi educaţie", din cauza abaterilor repetate. Totul se va decide în perioada 14-16 ianuarie, atunci când universitatea va fi vizitată de o comisie din partea ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior).
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...
Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”
Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...
Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!
La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.26 secunde