Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri soldată cu amenzi de peste 40.000 de lei

La data de 9 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulație și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

Activitățile s-au desfășurat pe raza municipiului Botoșani și în zonele rurale din competența Biroului Rutier, în intervalele orare 09:00 - 10:00 și 10:00 - 14:00, polițiștii acționând atât în filtre rutiere la ieșirile și intrările în municipiu, cât și pe principalele artere rutiere, atât naționale, cât și județene.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 500 de persoane și controlate 480 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 de lei.

„Dintre sancțiuni, au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, pentru abateri ale pietonilor, pentru oprire neregulamentară, pentru lipsa inspecției tehnice periodice”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere, 13 certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune în flagrant delict.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...