Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea delictelor silvice: Transportatori de lemne amendați și cu marfa confiscată!

Miercuri, 26.02.2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic.

Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 11:00-16:00, pe raza comunei Corni, prilej cu care au fost legitimate 45 de persoane și au fost controlate 24 de autovehicule. Șase dintre autovehiculele controlate transportau material lemnos.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, două dintre acestea fiind aplicate pentru transportarea materialului lemnos fără documente.

Pe drumul județean D.J. 208N, în comuna Corni, polițiștii au depistat o autoutilitară condusă de un bărbat din aceeași localitate, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente de proveniență sau de transport pentru cantitatea de aproximativ trei metri cubi pe care o transporta. Conducătorului auto i s-a aplicat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

Tot în cadrul acestei acțiuni, pe drumul județean DJ 208H, din comuna Corni, a fost oprită pentru control o autoutilitară condusă de un  bărbat din aceeași localitate, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente de transport sau de proveniență pentru cantitatea de material lemnos transportată, respectiv de 2,7 metri cubi.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

astăzi, 20:58

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

astăzi, 20:27

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...