Acțiune a polițiștilor de ordine publică! Sancțiuni uriașe pentru nerespecatrea obligației de a utiliza casele de marcat electronice!

Acțiune a polițiștilor de ordine publică! Sancțiuni uriașe pentru nerespecatrea obligației de a utiliza casele de marcat electronice!

   actualdecluj.ro

În noaptea de 6 spre 7 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale, rutieră, acțiuni speciale, investigare a criminalității economice și transporturi au acționat în municipiul Botoșani pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Astfel, forțele de ordine au legitimat peste 180 de persoane, 15 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi depistate bunuri interzise la deținere și 4 fiind conduse la sediul poliției. Totodată, au fost dispersate 12 grupuri formate din tineri predispuși la comiterea de fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.

 

În același context, au fost controlate peste 100 de autovehicule și 8 societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, după cum urmează: 59 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, în valoare de 20.000 de lei, 20 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de 7.000 de lei și 4 sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a utiliza casele de marcat electronice, în valoare de 27.000 de lei. Totodată, au fost confiscați peste 2.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...