Acțiune a polițiștilor botoșăneni, în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată!

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale.

La data de 23 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu polițiștii din Dorohoi, Săveni și Biroul Județean de Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

”Dintre acestea, 12 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind regulile de trecerea la nivel cu calea ferată,” au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

Monday, 5 October 2026

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

Monday, 5 October 2026

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

Monday, 5 October 2026

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...