Acțiune a Poliției în barurile din Centrul Vechi. Șoferi beți și scandalagii, "culeși" de polițiștii botoșăneni!

În scopul asigurării şi menţinerii unui climat de ordine și siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, în noaptea de 28 spre 29.06.2013, poliţiştii din municipiul Botoşani, sprijiniţi de Serviciul Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, au organizat şi desfăşurat o acţiune în zona Centrului istoric al  municipiului și străzile adiacente, cât și în zonele mai multor cluburi şi baruri cu program prelungit.

Poliţiştii au legitimat 33 de persoane, 10 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice şi au procedat la dispersarea a 5 grupuri de persoane care, prin prezenţă şi comportament, tulburau ordinea şi liniştea publică.

Totodată, 5 persoane - barmani şi personal de pază în cluburi – au fost atenţionate în legătura cu respectarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii rutieri au verificat în trafic 46 de autovehicule, conducătorii auto fiind testaţi alcoolscopic.

Au fost constatate şi aplicate 12 sancţiuni contravenţionale cu amenzi însumând 2.200 lei, pentru abateri prevăzute de Legea nr. 61/1991 sau legislaţia rutieră.
 
De asemenea, pe timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii l-au depistat în trafic pe Ţ. Razvan George, de 22 ani, din municipiul Botoșani, conducător auto aflat sub influenţa alcoolului şi care a refuzat prezentarea documentelor de identitate şi cele ale autovehiculului pe care îl conducea.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.
 
În cartierul Parcul Tineretului, poliţiştii l-au depistat pe P. Ionut, de 21 ani, din municipiul Botoșani, care a produs scandal public şi l-a agresat fizic pe M. I., de 27  ani,  din municipiu, aflat în staţia taxi Donici, distrugând totodată caroseria autoturismului condus de partea vătămată.

La acţiune au participat 23 de poliţişti rutieri, de ordine publică, investigaţii criminale, precum şi din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...