Actele depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale sunt valabile tot anul școlar

În contextul noilor modificări aduse criteriilor de acordare a burselor, printr-un ordin al Ministerului Educației (ME) apărut recent, s-a stabilit ca cei care depun la începutul anului școlar acte doveditoare pentru primirea bursei de ajutor social și sunt eligibili nu mai trebuie să depună alte acte în semestrul al doilea.

Clarificările au venit din partea ME, ca răspuns al unei solicitări făcute de redacția noastră. Totodată, anumite burse de ajutor social nu mai sunt condiționate de venitul lunar al familiei.

 

După cum a confirmat ME pentru redacția noastră, prin noile modificări cuprinse în Ordinul nr. 3.073/2022, apărut la începutul lunii, bursele sociale acordate elevilor în primul semestru vor fi primite de aceștia pe toată durata anului școlar, fără a mai fi nevoie să depună alte acte doveditoare.

Clarificările au fost cerute în contextul în care, deși s-a anunțat că actele depuse pentru bursa socială au valabilitate pe toată durata anului școlar, s-a inclus și ideea că acestea trebuie depuse „în primele 20 de zile lucrătoare ale fiecărui semestru”, dar acest termen se aplică doar în cazul anumitor elevi, scrie AvocatNet.ro.

De principiu, elevii trebuiau, până acum, să depună la începutul fiecărui semestru, acte pentru a dovedi că îndeplinesc condițiile de acordare a bursei de ajutor social, prevedere care nu mai este valabilă pentru toți, ci doar pentru anumite categorii de elevi.

Mai exact, acum, doar elevii care nu au obținut bursa socială în semestrul I și vor să o primească în semestrul II vor trebui să depună actele doveditoare, în primele 20 de zile lucrătoare ale semestrului, nu în primele zece cum era stabilit anterior.

Prin urmare, după cum se arată în textul ordinului „se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale din semestrul I acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile de acordare a bursei”.

După modificările recente, pot primi bursă de ajutor social următoarele categorii de elevi:

- elevii proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie;

- elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/ plasamentul de urgență;

- elevi din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu.

Mai mult, în ceea ce privește raportarea la venitul minim net lunar în vederea obținerii burselor de ajutor social, depind de acest criteriu doar elevii din prima categorie enunțată mai sus, iar următoarele două categorii vor primi bursă socială fără a se ține cont de venitul lunar al familiei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premieră medicală la Spitalul Municipal din Dorohoi: Prima artroplastie totală de șold realizată cu succes!

astăzi, 18:04

Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi consemnează un moment de referință în activitatea sa medicală prin realizarea cu succes a primei intervenții de artropla...

Ana-Maria a dispărut de acasă, familia nu mai știe nimic de ea!

astăzi, 16:39

Poteras Ana-Maria a plecat voluntar de acasă, din satul și comuna Tudora, în cursul zilei de sâmbătă și nu s-a mai întors. Mai mult, familia nu cunoaște detalii despre locul &i...

O biserică din Botoșani urmează să își cinstească ocrotitorul spiritual!

astăzi, 15:35

Biserica „Sfântul Ilie” din Botoșani urmează, pe 20 iulie, să își cinstească ocrotitorul spiritual. În ajunul sărbătorii, Duminică, 19 iulie 2026, încep&...