ACCIDENT pe strada Pacea! Mașină făcută praf de un Jeep, o persoană la spital! GALERIE FOTO

O persoană a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe și o mașină Toyota Yaris a fost puternic avariată într-un accident ce s-a produs, joi dimineață, pe strada Pacea din municipiul Botoșani.

Șoferul unui autoturism Toyota Yaris se deplasa pe strada Pacea dinspre sensul giratoriu către Poligonul ACR, iar în dreptul spălătoriei auto a semnalizat pentru a vira stânga, moment în care a fost lovit în plin de șoferul unui Jeep Limited care circula în spatele său.

În uma impactului, un b[rbat, pasager din Toyota, a fost rănit, fiind transportat cu o ambulanță la spital pentru îngrijiri. Cele două mașini au fost avariate, cele mai mari pagube fiind la Toyota.

"Veneam dinspre Zona Industriala si am oprit ca sa fac stanga, avand semnalizarea pornita. Deodata, m-a izbit din spate si m-a luat pe sus cu totul. Nu a pus deloc frână. Eram în maşină cu un coleg de-al meu pe care l-a luat ambulanţa. Şi pe mine mă doare puţin capul, iar după ce termin aici merg şi eu la spital", a declarat Vasile Conţu, şoferul care se afla la volanul masinii Toyota.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Din primele cercetări făcute de polițiști vina aparține șoferului Jeep-ului, care nu a păstrat distanța corespunzătoare în trafic.













 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...