Accident la limita cu judeţul Suceava! FOTO

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost rănit, vineri după-amiază, din cauza propriei neatenţii. Acesta se deplasa la volanul unui Ford Focus pe drumul naţional Botoşani-Suceava, iar în apropierea podului de la Siret a virat brusc la stânga.

În acel moment, autoturismul a fost lovit în partea laterală de o camionetă care circula în spatele său, condus de un tânăr de 19 ani.

Şoferul camionetei a spus că cel de la volanul Fordului a efectuat o manevră bruscă şi nu a mai avut cum să îl evite.





Şoferul de 54 de ani a fost rănit şi transportat cu o Ambulanţă la spital.

"Pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral acut închis, cu comoţie cerebrală, traumatism hemitorace stâng, traumatism la nivelul claviculei stângi. Prezenta şi un traumatism la nivelul coloanei cervicale. A fost stabilizat şi transportat la Spitalul Judeţean", a declarat medicul Cristian Simionescu, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

La locului accidentului a ajuns şi un echipaj de pompieri, fiind scurgeri de carburanţi pe carosabil.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...