ACCIDENT la ieșirea din municipiu! Persoană rănită după ce o mașină a spulberat o căruță! FOTO

O persoană a fost rănită, iar o mașină și o căruță au fost făcute praf după ce un șofer a intrat în plin în atelajul hipo, care staționa pe marginea drumului.

Conducătorul unui autoturism Opel Astra, de 83 de ani, se deplasa dinspre Săveni către Botoșani, iar la intrarea în municipiu a intrat în plin într-o căruță care staționa pe sensul său de mers, căruțașul fiind într-o cârciumă din apropiere.

În urma impactului, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, care trecea în acel moment pe stradă a fost rănit, acesta fiind preluat de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și transportat la spital pentru îngrjiri.

Nici șoferul, nici pasagerii din autoturism nu au fost răniți, dar autoturismul a fost puternic avariat. Conducătorul auto a povestit că din sens opus veneau alte mașini și din cauza farurilor nu a observat căruța, care nu era semnalizată.

La scurt timp după accident și-a făcut apariția și căruțașul, în vârstă de 34 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. 











 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...