Accident la betie: S-a izbit cu masina in podet, ca sa nu loveasca un caine. O fata de 18 ani a ajuns la spital!

A vrut să evite un cîine şi a ajuns cu maşina într-un podeţ! În urma impactului, o fată de 18 ani a fost rănită. Poliţiştii au constatat că şoferul era beat, aparatul etilotest indicând o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică seara, în jurul orei 22.00, T. Cristian Ştefan, de 22 de ani, din localitatea Tătărășeni, comuna Havîrna, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitatea Havîrna, a efectuat o manevră de evitare a unui animal aflat pe partea carosabilă, pierzând controlul asupra autoturismului, împrejurare în care a ajuns în șanțul de pe contrasens şi s-a izbit într-un podeț.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a lui M. Larisa, de 18 ani, din comuna Havîrna, pasageră pe scaunul dreapta față al autoturismului, care a fost transportată la Spitalul Municipal Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transferată la Spitalul Județean Botoșani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...