Accident grav in Dorohoi, provocat de un tanar de 22 de ani! FOTO

Trei persoane au ajuns la spital, cu multiple traumatisme, dupa ce masina in care se aflau a fost izbita in plin de un alt autoturism, condus de un tanar de 22 de ani, care circula cu viteza.

Duminică, în jurul orei 12.30, Mihai M., de 22 ani din comuna Lozna se deplasa la volanul unui Audi, inmatriculat in Italia,  pe strada Mihai Viteazul din municipiul Dorohoi, iar într-o curbă la dreapta lipsită de vizibilitate, pe un carosabil umed şi condiţii de ploaie, nu a redus viteza, a derapat şi a intrat pe celălalt sens de mers.



Autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de Ioan B. de 52 ani, din comuna Hilişeu-Horia.

În urma impactului a rezultat vatămarea corporală a lui Ioan B., precum şi a altor doi pasageri de pe bancheta din spate a autoturismului condus de acesta.

Conducătorul auto Mihai M. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări, urmând a se propune soluţie procedurală.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...