Accident grav: Femeie izbită în plin de o mașină, șoferița de 22 de ani a fugit de la locul faptei

Impactul a fost atât de mare, încât victima, o femeie de 40 de ani, a fost aruncată în șanțul de la marginea drumului.

În cursul serii de marți, în jurul orei 21:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul județean D.J. 208 H, în comuna Coșula, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind identificată victima, o femeie de 40 de ani care, în urma impactului, a fost proiectată în șanțul de pe marginea părții carosabile.

 

Conducătoarea auto care s-ar fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului a părăsit locul faptei, fiind identificată în scurt timp, în zona unei stații peco din municipiul Botoșani.

I-a fost stabilită identitatea, în persoana unei tinere de 22 de ani, din comuna Coțușca. Aceasta a fost condusă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, acestea fiind efectuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...