Accident de muncă: Angajaţi ai Direcţiei Silvice bătuţi de trei cetăţeni care furau lemne. Agresiunea a avut loc în prezenţa unui poliţist!
Stiri Botosani Wednesday, 28 January 2015 ActualitateInspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani anunţă că pe 26 ianuarie, în jurul orelor 23.30 – 01-30, pe raza localităţii Corni a avut loc un eveniment în care au fost implicati doi angajaţi ai Direcţiei Silvice Botoşani.
În fişa de comunicare a evenimentului înaintată inspectoratului de către angajator se arată că, în timpul efectuării serviciului având ca scop prevenirea tăierilor ilegale de arbori şi furtul de material lemnos pe raza Cantonului Silvic Dogăria, pădurarul M. Petru, titular de canton, a depistat trei cetăţeni care tăiau si încărcau ilegal material lemnos din fondul forestier privat administrat de Ocolul Silvic Mihai Eminescu.
Întrucât cele trei persoane nu s-au supus avertismentului verbal dat de pădurar, acesta a solicitat telefonic ajutorul pădurarului vecin D. Dumitru si al Postului de Poliţie Corni, după care s-a deplasat cu maşina personală pentru a-i aduce la faţa locului pe cei cărora le-a solicitat sprijinul.
Între timp, cele trei persoane s-au deplasat cu căruţa încărcată cu lemne spre localitatea Corni, fiind surprinse de către cei doi pădurari şi de către lucrătorul de poliţie în apropierea locuinţei acestora. Aici a avut loc o altercaţie între cetăţeni şi pădurari, din care a rezultat vătămarea corporală prin fractură la nivelul piramidei nazale a pădurarului D. Dumitru, care necesită intervenţie chirurgicală, şi plagă deschisă la nivelul capului pădurarului M. Petru, pentru care a primit îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
"Evenimentul soldat cu incapacitate temporară de muncă va fi cercetat de către angajator, conform prevederilor legale în vigoare", informează Stelian Metler, inspector-şef în cadrul ITM Botoşani.
Vă reamintim că poliţiştii Secţiei Rurale 1 Botoşani au dispus, ieri, reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de M. C., de 33 de ani, M. P., de 20 de ani și C. M., de 30 de ani, toți din comuna Corni, județul Botoșani, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală de material lemnos, furt de arbori și lovire sau alte violențe.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...
Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”
Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...
Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!
La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.03 secunde