Accident de la o groapa din carosabil!
Stiri Botosani Wednesday, 18 August 2010 ActualitateÎn seara de 17 august 2010, în jurul orei 23.00, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia pe DE 58, în municipiul Botoşani, pe relaţia Botoşani – Zăiceşti, D. Rusu Ovidiu, de 47 de ani, din municipiu, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum (în zonă efectuându-se lucrări de reabilitare a carosabilului, semnalizate corespunzător) a pătruns cu una dintre roţile autoturismului într-o groapă din carosabil, a pierdut controlul volanului şi, pătrunzând pe contrasens, a impactat autoturismul marca Dacia condus regulamentar din sens opus de O. Mihai, de 49 de ani, din sat Cătămărăşti Deal, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui O. Petrică, de 21 de ani, din sat Cătămărăşti Deal, comuna Mihai Eminescu, pasager pe bancheta din spate a autoturismului condus de O. Mihai, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale.
Conducătorii autoturismelor implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Faţă de D. Rusu Ovidiu se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!
Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...
Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!
Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...
Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!
Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.03 secunde