Accident cumplit în Italia: Maşină răsturnată în canal, doi italieni şi două românce au murit!
Stiri Botosani Friday, 28 March 2014 ActualitatePatru persoane au murit în accidentul care s-a produs pe 18 martie la Mesola, în provincia Ferrara. Un automobilist în trecere a dat alarma, văzând o maşină răsturnată în Canal Bianco, lângă drumul provincial 11, care leagă Ariano Ferrarese de Mesola.
Maşina BMW 320 a ieşit de pe carosabil după ce a rupt parapetul de protecţie al unui pod. Înăuntru se aflau patru persoane, doi italieni şi două românce.
Maşina s-a răsturnat şi s-a scufundat în canalul cu adâncimea de circa 3 metri: apa a intrat în habitaclu şi nu a lăsat cale de scăpare celor patru tineri.
Au intervenit pompierii, carabinierii şi scafandrii din Bologna, care au recuperat maşina şi corpurile. La faţa locului a fost trimis şi un elicopter de la 118 în afară de o ambulanţă şi o automedicală, însă personalul sanitar nu a putut face altceva decât să constate decesul celor patru ocupanţi ai maşinii.
Victimele sunt Matteo Carli, de 29 de ani, rezident la Comacchio, şoferul maşinii.
Cu el era prietena sa româncă, Liliana Drăgănescu (cunoscută drept Laura. Liliana, 31 de ani, lucra ca barmaniţă într-un local.
Liliana-Laura împlinise 31 de ani pe 16 martie. Avea două fetiţe, Loredana de 10 ani şi Larisa de 13.
Celelalte două victime sunt Stefano Bertaglia, camionagiu de 30 de ani din Ariano Polesine, şi Loredana Nicoleta Căruntu, româncă de 20 de ani, care lucra cu Liliana la Club Blunight.
Nicoleta sosise de doi ani în Italia. Iniţial a stat în Sicilia, unde a făcut diferite munci de îngrijitoare, apoi s-a dus în Nord, pentru a lucra ca figurantă de sală în club.
O tragedie care a tulburat în mod profund întreaga comunitate. Primarul din Comacchio, Marco Fabbri, a decis doliu pentru ziua funeraliilor celor patru tineri. "În numele administraţiei locale mă alătur durerii rudelor şi prietenilor lui, Matteo, Liliana, Stefano şi Loredana – declară primarul - şi pe timpul funeraliilor întreaga comunitate se va alătura doliului cetăţenesc.
Steagurile vor fi coborâte în bernă, în timp ce în birourile publice se va ţine un moment de reculegere şi magazinele vor coborî obloanele", relatează gazetaromaneasca.com.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!
Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României. "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...
Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat
Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...
Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți
De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.64 secunde