Accident cumplit! Doi soti care isi petrecusera sarbatorile in Botosani au murit in drum spre casa!
Stiri Botosani Tuesday, 6 April 2010 ActualitateCostache şi Viorica Maxim, soţ şi soţie, cu vârste de 62, respectiv 54 ani, din Hunedoara, au decedat în această dimineaţă, în urma unui accident rutier. Cei doi se întorceau de la Botoşani unde petrecuseră sărbătorile de Paşti. În timp ce se deplasau cu autoturismul personal, Dacia Logan, pe şoseaua ocolitoare a municipiului Alba Iulia, şoferul a aţipit la volan.
"Pe fondul oboselii acumulate în urma drumului parcurs de la Botoşani, bărbatul de 62 ani a aţipit la volan, timp în care autoturismul a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de o automacara", a declarat Isabela Kapolnai, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba. În urma coliziunii frontale şi puternice autoturismul a fost proiectat înapoi pe sensul de mers.
Martorii au alertat autorităţile
Martorii accidentului au fost cei care au sesizat autorităţile în jurul orei 9,40 prin apelul unic de urgenţă 112. "Am văzut cum Loganul a părăsit banda sa de mers şi a intrat brusc pe contrasens. Avea 70-80 km la oră. Impactul a fost deosebit de puternic deoarece maşina era plină cu porumb şi bagaje. Am anunţat repede salvarea prin 112", a spus Marius Cioancă, unul dintre martorii accidentului, şofer de tir.
Şoferul automacarelei a fost şi el transportat la spital în urma impactului acuzând dureri în piept. Medicii susţin că starea sa este stabilă şi este în afara oricărui pericol.
Adevarul.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare
Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...
A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!
La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...
„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO
„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.53 secunde