Accident cu trei victime în apropiere de Zosin, după ce un BMW a intrat într-un copac! FOTO, VIDEO
ACCIDENT!

Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a trei persoane, a avut loc, luni dimineață, pe drumul Botoşani-Iaşi, în zona Zosin.

Un bărbat în vârstă de 20 de ani, din Copălău, aflat la volanul unui BMW se deplasa dinspre Copălău către Botoșani, iar la un moment dat a efectuat o depășire neregulamentară pe linie continuă. Întrucât de pe contrasens venea un alt autoturism, pentru a evita impactul cu acesta, șoferul a tras de volan ieșind de pe șosea și izbindu-se de un copac. În autoturism erau şase persoane, două fiind luate la ocazie.

În urma impactului, trei pasageri din BMW, o femeie în vârstă de 26 de ani, şi fetițele ei gemene, de patru ani, au fost răniţi. Victimele au fost transportate cu Ambulanţa la spital pentru îngrijiri.

La locul accidentului au ajuns şi poliţiştii, dar şi pompieri. 












 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...