Accident cu patru victime, în această seară, la marginea orașului Botoșani! - FOTO

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în urmă cu puțin timp, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Suceava. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că erau patru victime, una lângă mașini, iar trei în interiorul acestora. Cele trei persoane au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieși din autoturisme.

 

Toate cele patru victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriilor.

UPDATE: Una dintre victime, o tânără care era pasageră în una dintre mașini, s-a stins la spital. Tânăra de 23 de ani a intrat în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel încât medicii au fost nevoiți să declare decesul.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...