Absolvenţii de liceu, invitaţi să se înscrie la şomaj, chiar dacă NU au luat bacul!

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani aduce în atenția absolvenţilor de liceu promoţia 2016 posibilitatea înregistrării ca persoane în căutarea unui loc de muncă ca etapă prealabilă şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj în intervalul 04 iunie – 02 august 2016 (inclusiv).

Potrivit prevederilor legii nr. 76/2002, absolvenţii trebuie să se prezinte la agenţiile pentru ocupare în raza cărora îşi au domiciliul în termen de 60 de zile de la absolvire.
Înscrierea absolvenţilor de liceu este posibilă indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat.

În situaţia în care unii tineri mai au corigenţe, şi nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, aceştia se pot prezenta tot în termen de 60 de zile de la susținerea și  promovarea examenului de corigenţă. În acest sens adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ va specifica data promovării examenului de corigenţă.

Dacă absolvenţii aflaţi în una din situaţiile de mai sus nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire,  au dreptul să se prezinte în continuare să se înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.

In vederea înregistrării la agenţiile de ocupare, absolvenţii trebuie să prezinte:

- Act de identitate fotocopie şi original;
- Certificat de naştere fotocopie şi original;
- Act de studii fotocopie şi original(adeverință de absolvire, certificate de absolvire sau diplomă de bacalureat după caz)
- Adeverinţa eliberată de medicul de familie din care sa rezulte dacă este "apt de muncă" sau "clinic sănătos".

Indemnizația de șomaj se va acorda de la data de 03 august 2016 în situația în care cererea va fi înregistrată în termen de 10 zile de la expirarea celor 60 de zile de la absolvire(03 august 2016-12 august 2016) sau de la data înregistrării cererii de acordare a indemnizației de șomaj dacă cererea este înregistrată după expirarea celor 10 zile, dar nu mai târziu de 12 luni de la data absolvirii(maxim 3 iunie 2017) .

Absolvenţii promoţiei 2016, înregistraţi în evidenţa Agenţie Judeţene pentru Ocupare Forţei de Muncă Botoșani pot beneficia în mod gratuit, de:

- informare şi consiliere profesională;
- mediere pentru identificarea unui loc de muncă;
- formare profesională gratuită prin programe care asigură iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea, specializarea;
- prime la încadrarea în muncă și prime de mobilitate .

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...