A vrut să impresioneze o puştoaică, dar s-a ales cu dosar penal!

A venit din străinătate cu o maşină şi a dat-o pe mâna unei adolescente de doar 17 ani! Imediat ce au ieşit pe drumul public, poliţiştii i-au tras pe dreapta, cei doi urmând să suporte acum rigorile legii.

Sâmbătă, în jurul orei 17.30, C. I,. de 17 ani, din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani, a fost depistată în timp ce conducea un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare străine, pe DC 43, în comuna Prajeni.

Verificările efectuate au stabilit că tânăra nu poseda permis de conducere.

De asemenea, s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredințat spre conducere de către C. V. de 20 ani, din satul Câmpeni, comuna Prăjeni, judeţul Botoşani, pasager în autoturism la momentul depistării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...