A vrut să fie dusă acasă de şoferul care a accidentat-o! VEZI ce s-a întâmplat după două ore!

A lovit cu maşina o femeie de 53 de ani, care circula cu bicicleta, iar victima a cerut ca şoferul să o ducă acasă. Pentru că s-a simţit rău apoi, femeia l-a chemat din nou pe şofer, pentru a o duce la spital, oamenii legii fiind nevoiţi acum să facă cercetări cu privire la accident.

Luni, în jurul orei 19.00, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, un bărbat de 32 ani din municipiu, ajungând la intersecţia cu strada Armoniei, se angajează în efectuarea unui viraj, pătrunde pe sensul opus de deplasare, împrejurare în care acroşează şi accidentează o femeie de 53 ani, din municipiul Botoşani, care se deplasa cu o bicicletă.

După producerea accidentului, victima a dorit să fie transportată de către conducătorul auto la domiciliu, însă după aproximativ două ore, l-a contactat pe acesta, solicitându-i să o transporte la spital, acuzând leziuni produse ca urmare a accidentului.

Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, de către conducătorul auto implicat în accident, unde aceasta a primit îngrijiri medicale, rămânând internată.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ambelor persoane implicate în evenimentul rutier le-au fost recoltate probe biologice  de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat, fără încuviinţarea poliţiei.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...